Viața de film a lui Lucian Boz, arestat de Gestapo și trimis în lagăr! L-a numit „dement” pe Ceaușescu și a fost prieten cu Eugen Ionescu, Cioran și Eliade

Un scriitor valoros, eminescolog apreciat de G. Călinescu, care n-a fost încă recuperat aşa cum se cuvine de literatura română, este Lucian Boz, care a trăit în exil după venirea comuniştilor la putere în România.

Lucian Boz s-a născut la 9 noiembrie 1908, în Hârlău, judeţul Iaşi. A urmat Liceul „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, oraş în care s-a mutat cu familia în 1909. Și-a continuat studiile universitare tot în Capitală, la Facultatea de Drept, unde i-a avut profesori, între alţii, pe Istrate Micescu, ministru al Afacerilor Externe, în Guvernul Goga-Cuza, 1937-1938, şi ministru al Justiţiei, Constantin Stoicescu, Vintilă Dongoroz, J. Vermeuleu ş.a. A obţinut licenţa în 1934. Nu profesează avocatura, ci se lansează în presă şi în critica literară, cea în care a excelat.. S-a manifestat în aproape toate genurile: poezie, proză scurtă, roman, traduceri, eseu, dar mai ales critică literară.

Debutează în revista „Premiera”, cu un medalion consacrat poetului american Walt Whitman, în1927. Frecventează Cenaclul „Sburătorul”, condus de Eugen Lovinescu, luînd parte la şedinţele literare ale vestitului cenaclu. Însă, a publicat eseuri în toate marile reviste. Pe marii critici ai vremii George Călinescu şi Eugen Lovinescu i-a impresionat prin ideile lansate în studiul său despre Eminescu, publicându-şi ulterior cercetarea despre marele poet în volumul „Masca lui Eminescu”.

Debutul în jurnalism și unicul interviu acordat de Brâncuși

În gazetărie a debutat în 1930, în revista „Facla”, apoi în 1933, a devenit redactor al ziarelor „Dimineața” şi „Adevărul literar și artistic”. Au urmat „Tiparnița literară”, „Capricorn”, „Mișcarea”, unde a semnat cu pseudonimul Vasile Cernat, „Contimporanul”, „Zodiac”, „Discobolul”, „Jurnalul”, „Viața romînească”. În 27 martie 1930, Lucian Boz a publicat în „Facla”, condusă de Ion Vinea, unicul interviu acordat vreodată de Constantin Brâncuşi, care se afla pe atunci la Bucureşti, interviu pe care l-a inclus ulterior în volumul „Anii literari ʼ30”, din 1981.

Cât a plătit acest bucureștean, în localul lui Mugur Mihăiescu, pentru un singur...

Cine are CIFRUL de la seiful lui Silviu Prigoană. Averea fabuloasă pusă în...

A făcut parte din aşa-numita Generaţie ʼ27 şi a fost prieten apropiat cu Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Ion Vinea, Constantin Noica, Nicolae Steinhardt şi cu alte personalități.

Implicat în cel de-Al Doilea Război Mondial

În 1937, Lucian Boz ia drumul Parisului, unde a urmat cursuri de Drept la Universitatea Sorbona, însă nu le-a putut termina din cauza războiului care a izbucnit între timp. În perioada ocupaţiei germane s-a implicat în Mişcarea de Rezistenţă franceză, pentru care a fost arestat de Gestapo și trimis, împreună cu soția sa, în lagărul La Cité de la Muette. Deși era evreu, fiind cetățean român, Lucian Boz a fost salvat de la moarte în 1944 prin intervenția Legației Române de la Paris. Întors la Bucureşti, a lucrat în presa economică, iar în 1946 s-a stabilit la Paris, unde a colaborat cu articole la publicaţia „Le Monde”. Aceasta l-a trimis în 1947 în România pentru a face un reportaj despre urmările marii secete. De atunci n-a mai ajuns în ţara natală, potrivit lumina.ro.

Refuzul întoarcerii în România comunistă, emigrarea în Australia

La sfârșitul anului 1950, decide să emigreze în Australia, refuzând să revină în România ocupată de tancurile sovietice. După un scurt sejur la Genova, pleacă spre Antipozi, în Australia, unde ajunge în februarie 1951, după o călătorie de 35 de zile. Se opreşte mai întâi la Canberra, unde prestează munci necalificate, pentru a se întreţine. O perioadă a fost sudor-fiindcă urmase un curs de sudură cu arcul electric, în Franţa, într-o uzină. Aici a suferit un accident, care l-a obligat să îşi schimbe meseria. Apoi, se stabileşte la Sydney, unde a înființat un Birou de relaţii publice având drept client principal Industria Aerospațială Franceză, vreme de 22 de ani.

Beneficiind de excelenta cunoaştere a limbilor franceză şi engleză, Compania Air France îi oferă conducerea reprezentanţei acesteia în Australia, soţia fiindu-i angajată la Ambasada Franţei. În această calitate, publică în ziare şi reviste australiene sute de articole despre aviaţia şi industria aero-spaţială franceză. În 1958 este decorat cu medalia „Crucea de Cavaler al Meritului Comercial”, iar în 1979, statul francez, luând în calcul şi activitatea sa din Rezistenţă, îi conferă „Crucea de Cavaler al Ordinului Naţional al Meritului”, pentru eminentele servicii aduse cauzei franceze.

Din păcate, această muncă foarte solicitantă l-a împiedicat să scrie literatură atât de mult cât şi-ar fi dorit. O va face abia după pensionarea din anul 1974. Totuși, a publicat eseuri şi cronici literare în reviste de limbă engleză, australiene mai ales, dar a colaborat şi la revista „Mele” din Hawaii, unde se afla prietenul său, scriitorul Ştefan Baciu, stabilit în Honolulu.

Deși nu a criticat niciodată naționalismul comunismului românesc , nici chiar în privat, a făcut-o doar în 1992, într-o scrisoare către Arșavir Acterian numită „Canalul Dunăre-Marea Neagră, o întreprindere nefastă a dementului Ceaușescu ”. Publicarea lucrării sale a fost însă blocată de autorități, care îl considerau un emigrant politic.

Lucian Boz a susţinut în Australia conferinţe despre cultura română şi a publicat articole despre mulți autori români. În anii ’80 îşi reeditează, prin xerocopiere, câteva lucrări din perioada interbelică, pe care le trimite unor prieteni şi cunoscuţi. După 1990, colaborează la „Jurnalul literar”,între 1994-2002, unde publică scrisori, amintiri, medalioane etc. Devine membru al Asociaţiei Jurnaliştilor Australieni. Colaborează la ziare şi reviste australiene: The Daily Telegraph, The Sydney Mornig Herald, The Australian. Intenţiona să scrie un eseu despre tinerii scriitori australieni.

Adus într-un prezent pe care-l merita

După Revoluția din 1989, doar câteva volume ale lui Lucian Boz au fost publicate în România. A fost cât se poate de îmbucurător faptul că revista „Antilethe”, dedicată literaturii şi presei exilului românesc, i-a consacrat acestui scriitor pagini consistente, menite să-l aducă în atenţia publicului de astăzi.

Boz a plecat la cele veșnice în 14 martie 2003, la Sydney, în Australia. Până atunci a fost inclus în volume de referință literară, iar opera sa a fost analizată, printre alții, de către Nicolae Tzone, Nicolae Florescu, Florin Manolescu, Andrei și Barbu Brezianu și Constantin Crișan.
Eseurile sale despre Eminescu au fost republicate de Constantin Cubleșan în volumul din 2001, „Oglinzile critice ale lui Eminescu”. Mostre din celelalte lucrări ale lui Boz, revizuite de Tzone, au fost tipărite în revista „Aldebaran”, iar corespondența sa a fost publicată ca volum la Editura Dacia.